Veste de ultimă oră în cazul fraților Tate! Curtea de Apel București a admis vineri, 4 august, contestațiile lui Andrew și Tristan Tate. Astfel, cei doi milionari scapă de arestul la domiciliu și sunt plasați sub control judiciar. Este pentru prima dată în șapte luni când o instanță a hotărât ca Andrew și Tristan să fie cercetați în stare de libertate.
Frații Tate, dar și cele două inculpate, Radu Luana și Naghel Georgiana, au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând din data de 4 august 2023. Astfel, Andrew și Tristan vor fi cercetați în stare de libertate, după ce instanța a admis contestațiile făcute de aceștia.
„Înlocuiește măsura arestului la domiciliu a inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, de la 04 august 2023 până la 02 octombrie 2023, inclusiv”, se arată în soluția pe scurt a instanței.
Atât frații Tate, cât și cele două tinere, acuzate de complicitate, au de îndeplinit anumite reguli impuse de autorități, precum: să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată de fiecare dată când sunt chemaţi, să informeze imediat organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la poliţie potrivit programului de supraveghere sau atunci când sunt chemaţi.
Nu sunt singurele măsuri impuse de instanță. Andrew și Tristan trebuie „să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată”, iar cele două complice, Georgiana Naghel și Luana Radu, trebuie „să nu se apropie una de cealaltă şi nici de inculpaţii Tate III Emory Andrew şi Tate Tristian”.
Frații Tate și cele două complice au fost arestați preventiv pe 30 decembrie 2022 pentru trafic de persoane și viol, acuzații formulate de DIICOT. Pe data de 20 iunie 2023, Andrew, Tristan, Georgiana Naghel și Luana Radu, cele două tinere acuzate de complicitate, au fost trimiși în judecată pentru următoarele infracțiuni: